Aș cere prea mult dacă aș vrea ca povestea asta să devină reală, atât de reală ca o dimineață cu soare și miros de vanilie.
Ferestrele-s deschise spre viitor, ușile închise spre trecut, mai rămâne doar să avem curajul să ne aruncăm toate visele și frustrările într-o valiză și să ne aruncăm în vârtejul timpului. Vreau să mă înconjor de tine în mijlocul lui, să văd clipele, să pipăi minutele ce s-au oprit din alergarea lor nebună.
Vârfurile nasului se ating, cearceafurile sunt reci, te caut si nu esti…ba esti printre perne și priviri poznașe. Întinzi o mână leneșă spre mine, mă cuprinzi în palmă, într-un nor de liniște și fulgi. Lângă pleopa mea stă obrazul tău nebărbierit. Peste tot miros de tine, afară ploaie.
- Hai să ne plimbăm, ti-aș fi spus eu.
- Hai să ne dezbrăcăm, ai fi spus tu.
…și alergăm desculți, cu ochii închiși și zâmbete până la urechi, alergăm să prindem picături de ploaie pe gene, alergăm să auzim vântul în fiori dezacordați. Alergăm printre atâtea începuturi, nu știm să respirăm sfârșitul de neclintit, alergăm zi după zi ca să credem măcar pentru o clipă că la final ne așteaptă o viața împreună.
Iris.
Iris Zamfir 