septembrie, marți.

Așadar, iată-mă în acea dimineața ploioasa de septembrie, în cabina de duș îmbrăcată în faianța rozalie cu apa curgând zgomotos pe trup, într-o stare de prostrație și calm momentan. Dușul îndelungat învăluise oglinda de la baie într-un văl aburiu. De pe plăcile roz se scurgeau lacrimi de condens care se adunau în mici băltoace pe gresie. Nu puteam să văd mare lucru. Aburul a creat o atmosferă fluidă, lăptoasă, în care era dificil să distingi contururile-totul părea neclar. Parul ud mi se lipea de umeri iar ochii închiși derulau iar și iar visul avut.

Am ieșit trăgând ușor pe lângă trup prosopul roz pastelat însă aerul dens și umed era greu de respirat. Mecanic m-am aplecat neîndemânatică spre clanță, reușind să deschid ușă sufiecient încât aburul să se disipeze. M-am întors spre oglindă și am șters-o cu toată forța de care eram capabilă în acel moment. În timp ce ștergeam energic, aburul îmi urmărea mâna acoperind oglinda în urma ei. Răvășită, am șters tot mai puternic.

Oprindu-mă am zărit în peticelele de sticlă șterse doar pe jumătate conturul vag, incert, al unui chip ud, trist. Părul șaten cu reflexe aurii, care în mod normal îmi încadra chipul atârna acum lipsit de voință, necooperant și ciufulit. Tot ce pot descifra din propriul chip sunt ochii mari încercuiți de gene ude.

”Cine ești tu?” am întrebat. Nu-mi place deloc de tine!

Iris.

Balada celor ce s-au iubit

Aș cere prea mult dacă aș vrea ca povestea asta să devină reală, atât de reală ca o dimineață cu soare și miros de vanilie.

Ferestrele-s deschise spre viitor, ușile închise spre trecut, mai rămâne doar să avem curajul să ne aruncăm toate visele și frustrările într-o valiză și să ne aruncăm în vârtejul timpului. Vreau să mă înconjor de tine în mijlocul lui, să văd clipele, să pipăi minutele ce s-au oprit din alergarea lor nebună.

Vârfurile nasului se ating, cearceafurile sunt reci, te caut si nu esti…ba esti printre perne și priviri poznașe. Întinzi o mână leneșă spre mine, mă cuprinzi în palmă, într-un nor de liniște și fulgi. Lângă pleopa mea stă obrazul tău nebărbierit. Peste tot miros de tine, afară ploaie.

•  Hai să ne plimbăm, ti-aș fi spus eu.
• Hai să ne dezbrăcăm, ai fi spus tu.

…și alergăm desculți, cu ochii închiși și zâmbete până la urechi, alergăm să prindem picături de ploaie pe gene, alergăm să auzim vântul în fiori dezacordați. Alergăm printre atâtea începuturi, nu știm să respirăm sfârșitul de neclintit, alergăm zi după zi ca să credem măcar pentru o clipă că la final ne așteaptă o viața împreună.

Iris.