Străzile cu ploaie și o prăjitură

Luni mi-a dăruit o prajiturică din acelea colorate, fără gust dar adorabile pe care le găsești la Starbucks. Ne-am întâlnit din întâmplare pe holurile înguste ale facultății. Afară este toamnă și fumul de la țigară aprinsă și uitată. Era dimineață, îmi țineam ochii întredeschiși și degetele lipite de paharul de cafea fără aromă. Dar el n-a părut să bage de seamă starea mea de oboseală și chef amorțit, a scos prajiturica și cu un zâmbet ștrengar a așezat-o în palmă și mi-a întins-o.” Am luat-o în drum spre tine, m-am gândit să-ți mulțumesc”. A văzut că ezitam. Nu neapărat că nu știam dacă să mă bucur sau să mă retrag. Așa că s-a apropiat de mine și m-a rugat să gust din prajitură, ceea ce mecanic am și făcut.

Aici imaginația mea a simțit nevoia să intervină și un gând îndeajuns de îndrăzneț mi-a încolțit în minte și anume că voiam să mă sărute. Dar ochii lui mă priveau atât de intens încât brusc m-am simțit rușinată, parcă ar fi știut la ce mă gândeam. Doar imaginația o mai simțeam, ochii nu, urechile nu, buzele nici atât. Am ieșit și ne-am plimbat câteva ore povestind tâmpenii, eu povestind gânduri simple ca să îi fur zâmbetul plăcut, el povestioare hazlii că să imi ridic privirea spre el. Din când în când mai simțeam gustul prajiturii pe buze și amintirea dilicioasă a privirii lui intense.

Marți ne-am dus la concert Vama și am fredonat toate melodiile. Miercuri m-a ținut de mână și în timp ce străbăteam mulțimea ca un cuțit ce tăia ușor un fruct moale, eram conștienta doar de senzația de căldură și siguranță pe care mi-o oferea mâna lui. Când m-am trezit din reverie aș fi vrut să fug, ne-am așezat pe o bancă și a început să ploua. Picăturile reci pe pielea mea mi-au oferit senzația de liniște pe care o căutam.

Joi încă ploua…a vrut să îmi arate unde stă dar n-am vrut să știu, am stat la o cafenea cu o ceașca de cafea pe care am împărțit-o mai mult să avem senzația că avem ceva comun. Eu pândeam emoțiile lui pe sub pleoape, el era atent la gesturile mele.

Vineri era soare și am vrut să mă dau în leagăn. Mă simțeam copilă. El îmi făcea poze, eu zâmbeam, mă strâmbam, îmi așezam mâna sub bărbie sau picioarele sub mine. Avea peste 100 de poze care derulate păreau un film, parcă momentele se legau printr-un fir imaginar.

Sâmbătă ma gândeam la el, la cărți și creioane de colorat, fotografii și leagăne, prăjituri și mâini împreunate. Nu prea voiam să înteleg ce înseamnă toate astea, le trăiam și atât. Îmi ajungea așa, nici măcar nu ne sărutam dar într-un fel eram împreună.

La asta mă gândeam și  dumincă seara așezată în fotoliul meu preferat. Adunam toate informațiile pe care le aveam apoi mă plimbam aiurea prin cameră …în curând avea să tracă de 12…să vină luni și să se termine.

Iris.

21 de gânduri despre “Străzile cu ploaie și o prăjitură

  1. Pingback: One Lovely Blog Award | slowaholic

  2. Pingback: Leapşa Liebster | Nu crezi că se poate desena şi cu scrum?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s